La umbra blocurilor din Complexul D şi C, în centrul oraşului, stă ascunsă o „cetate de credinţă şi dor”, Biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe”, înconjurată de un gard de piatră, deasupra căruia se găseşte un grilaj de fier. La construire, Biserica a fost aşezată pe un tăpşan, cu cimitir în jur, în vecinătatea fostei Grădini publice.
Anul şi împrejurările în care s-a zidit Biserica.
Biserica a fost construită în anul 1801, iunie, 10, în timpul domnitorului Alexandru Ipsilanti – Voevod, după cum reiese din pisania aşezată în partea dreaptă a peretelui ce desparte pridvorul de pronaus şi care are următorul cuprins:
- „Această Sfântă Biserică la care se săvârşeşte hramul „Sf.M.Mc. Gheorghe”, s-a zidit de către robul lui Dumnezeu AFTANASIE GHEORGHIU la 1801, în zilele luminatului domn Constantin Ipsilanti Voevod”
Ctitorul Bisericii
Din pisania amintită, reiese că POLCOVNICUL Aftanasie Gheorghiu este ctitorul Bisericii, care a zidit-o cu cheltuiala sa.
In pomelnicul ctitoricesc, copie ce se păstrează în Altarul Bisericii, se găseşte scris, că în anul 1802, în urma unui mare cutremur de pământ, zidurile bisericii au fost avariate, au apărut mari fisuri şi cu toate acestea slujbele au continuat până în luna mai 1829, când s-a dărâmat clopotniţa.
Nemaifiind în viaţa ctitorul, urmaşii lui s-au hotărât să rezidească biserica chiar în anul 1829, cu banii proprii, dar şi din daniile credincioşilor.
Astfel, o inscripţie săpată în tencuiala peretelui de la proscomidie, are următorul cuprins: „Mă rog părinţi sfinţi ca şi pe mine să mă pomeniţi calfa ce a zidit acest Sfânt lăcaş al Domnului. S-au gătit în 1831, octombrie, 15”.
„Ioan cu tot neamul
Maria şi tot neamul”
Reiese că biserica a fost zidită de calfa Ioan, isprăvind-o în anul 1831, octombrie, 15, când s-a sfinţit de către marele Veniamin Costache, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei.
Arhitectura Bisericii
Biserica are formă de navă, este construită din piatră şi cărămidă în stilul bisericilor moldoveneşti, având o lungime de 29 m.l., lăţime 9 m.l. şi are o suprafaţă de 261 m.p. Este acoperită cu tablă.
In decursul timpului i s-a adăugat un mic pridvor. Deasupra pronaosului este construit turnul clopotniţei cu patru unghiuri, ferestre la cele patru puncte cardinale, turn ce adăposteşte patru clopote, din care unul mai mare este donat de Elena şi Toader Grinţescu, în anul 1925, conform inscripţiei de pe el. Deasupra clopotniţei este aşezată crucea de fier, la baza căreia este fixată semiluna, ceea ce denotă perioada de decadenţă a imperiului otoman.
In interior, biserica are patru despărţituri.
a) Altarul, formează un semicerc, cu o fereastră mare la mijloc, boltit în semisferă în partea de sus.
b) Naosul, are deasupra o boltă masivă, sprijinită la răsărit şi apus de căte o arcadă, iar la miazăzi şi miazănoapte, pe pereţi se află câte o absidă în formă de trapez şi câte o fereastră mare la mijloc.
c) Pronaosul, în prelungirea naosului cu o boltă semicilindrică, despărţită de naos printr-o arcadă de susţinere a bolţilor, ale cărui frontoane ieşite în relief, merg până la temelie. Faţă în faţă se află câte o fereastră mare.
d). Pridvorul, este o încăpere adăugată ulterior şi face legătura cu pronaosul în interior.
Pictura
Actualmente, Biserica este pictată în tehnica „fresco” de către pictorul Varahil Moraru, în anul 1976.
Prima dată a fost pictată în anul 1801 de pictor necunoscut, apoi în anul 1899 de un zugrav, Nicolae Cristea Bubanovici, în 1945 de către pictorul Toader Andrieş
Catapeteasma
Este lucrată din lemn de tei, cu capeteluri şi rame pentru icoane, artistic lucrate. Pictura şi sculptura icoanelor sunt exutate în stilul bizantin şi datează din anul 1801, având o valoare artistică şi istorică.
Obiecte cu valoare istorică şi documentară
In biserică sunt păstrate câteva obiecte de cult care scot în evidenţă că, la început slujba s-a săvârşit în limba greacă.
In curtea bisericii se găseşte un mormânt cu o piatră funerară, pe care scrie: „Sub această piatră odihneşte robul lui Dumnezeu Ghorghe Zguru,şi Aguriţa Zguru, soţia numitului mai sus Gheorghe, care au răposat: Aguriţa la 1803, iar Gheorghe, în 1802, iunie,2.
Preoţi slujitori ai Bisericii.
In registrul nr. VII, al biroului statistic - Comitetul permanent – din arhiva Primăriei Piatra Neamţ, din anul 1859 se găseşte un tabel al clerului ortodox, de mir din Piatra Neamţ, care cuprinde preoţii, diaconii, psalţii, dascălii, dimpreună cu întreaga lor familie, soţii, copii, rude apropiate, etc. Pentru preoţi se arată data hirotoniei, vârsta, averea, venitul în galbeni sau lei şi numărul casei.
Ca slujitori menţionăm:
- Sachelar CONSTANTIN ELAD , Hirotonit în 1818
- Pr. ION ELAD , Hirotonit în anul 1838
- Econom IOAN IONESCU , Hirotonit în anul 1840
- Sachelar ŞTEFAN COMAN , Hirotonit în anul 1831
- Sachelar COSTACHE GHEORGHIU “ 1841
- Diacon NECULAI IONESCU “ 1842
- Pr. DIMITRIE ILIESCU “ 1848
- Diacon DAVID ELAD “ 1830
- Pr. NICOLAE ROSESCU - a păstorit 1899 - 1932
- Pr. IOAN MANOLESCU - începând cu 1932
- Pr. DUMITRU MIHAILESCU - 1932
- Diaconul MIHAI ZOROJANU - 1945 – 1988
- Pr. CEZAR ANDRONIC
- Pr. IOAN MOROŞAN
- Pr. NECULAI POPOVICI
- Pr. VASILE SĂCĂLEANU - 1974 – 1994
- Pr. Icomon Stavrofor GHEORGHE AILIOAEI – 1988 - prezent
- Pr. GHITA MOCANU 1994 - 1999
- Pr. Iconim Stavrofor ION PAPUC 1999 - prezent
Clădiri anexe
♦ Troiţă – restaurată în anul 1999
♦ Lumânărar + capelă mortuară, construite în anul 1994
♦ Casă socială, cantină, bibliotecă, laborator medical şi două apartamente – lucrări executate 75 % de către Pr. Gheorghe Ailioaei şi Pr. Ion Papuc, cu contribuţia sponsorilor şi enoriaşilor.
In prezent se finalizează documentaţia necesară pentru restaurarea bisericii şi lărgirea pridvorului.
In urmă cu câţiva ani, mai precis în 2001, din dorinţa de a bucura sufletele şi inimile enoriaşilor parohiei noastre, am adus de la Biserica Podianu din Bucureşti, o parte din moaştele Sfântului Simion Zilotu. Acest lucru se întâmpla într-o zi de luni. In cele câteva zile cât am avut sfintele moaşte, mulţime de creştini au trecut pragul bisericii noastre.
Am săvârţit în fiecare zi acatistul sfântului şi Taina Sfântului Maslu. După ce sfintele moaşte au plecat, au rămas cu un gol în suflet şi preoţii slujitori, dar şi credincioşii. Ne-am gândit să umplem acest gol cu rugăciunea.
Aşa am luat obiceiul ca în fiecare zi de luni, începând cu ora 17, să săvârşim Taina Sfântului Maslu şi un acatist.
La început, aveam în biserică doar câţiva creştini. Acest lucru nu ne-a descurajat. Noi, preoţii socoteam că facem acest rugăciuni pentru noi. Cu timpul, însă, au început să vină tot mai mulţi credincioşi. Mulţi dintre ei s-au bucurat pentru că puteau participa la slujbe după amiaza, dimineaţa fiind la servici.
Un scurt cuvânt de învăţătură încheie de fiecare dată rugăciunea de luni seara.
Dacă din diferite motive am dori să întrerupem aceste slujbe, nu ar fi posibil deoarece creştinii nu ne-ar îngădui.
Nădăjduim ca bunul Dumnezeu să ne ajute să-i slujim şi să-i bucurăm pe credincioşi în fiecare luni seara.
